Iti scriu celei ce esti departe. Iti scriu pentru ca ascult Motorcycle Diaries, albumul ce-l ascultam ultima data cand ai plecat din tara. Atunci cand tu erai departe am simtit cum lucrurile nu vor mai fi la fel. Eram sigur ca intoarcerea ta nu va aduce nimic bun. Ultimele clipe petrecute impreuna m-au invatat ca lucrurile cele mai placute nu sunt si cele mai bune. Uitasem.
Ma bucura libertatea de acum desi mi-e dor de tine. Poate fiindca m-ai inteles mai bine ca oricine? Poate fiindca am fost eu? Poate fiindca am vorbit mult cand ai tacut fara sa plec urechea la strigatul tacerii tale? Chiar daca atunci cand doream sa ma luminezi ai stat cuminte, draperiile sa se ridice singure?
Mi-e ciuda. Mi-e ciuda ca ai ajuns adanc in sufletul meu, unde si cea mai mica adiere a rasuflarii tale ma tremura. Uneori de frig, alteori de cald. M-ai incalzit, m-ai inghetat, m-ai facut sa ard, m-ai lasat sa ma sting. Si totul merge mai departe… Mocnit.
Imi amintesc.
Sti tu demult, momentul nostru din trecut, intr-o vara pe banca? Moment in care caldura trupurilor a fost atat de puternica incat imbratisati, vopseaua blugilor tai a ramas pe pantalonii mei? Apoi am plecat amandoi, tu ravasita si eu murdar pe pantalonii pe care cromatica umeda vestea inceputul unor vremuri fierbinti si grele.
Ca si atuncea ma intreb si acum, unde se indreapta ele, vremurile?
Lasă un răspuns