Reset cochet

Ma regasesc din nou in fata calculatorului cu gandurile mele… Ma fascineaza modul in care fotografia mi-a schimbat viata… De ceva vreme traiesc printre sedinte foto, discutii cu amici fotografi pe net, discutii cu prieteni vis-a-vis de fotografie, intalniri cu fete… O lume noua mi se deschide, dupa un reset cochet al rutinei ce m-a tinut pana acum. Azi pozez portrete…

(jurnalul de blog este fictiv, orice asemanare cu realitatea este intamplatoare)

Pentru ea…

Sunt trist acum. De cum te-am vazut in seara asta dansand am devenit trist. Pentru ca ma indragostesc si nu stiu daca e bine. M-ai prevenit si mi-e teama. Incep sa nu mai vad partile rele. Incep sa-mi pierd ratiunea. Imi place enorm eleganta ta, finetea, bunul simt si atitudinea in miscari. Ca si cum dansul scoate tot ce e mai bun in tine. Mi-ai spus odata ca atunci cand dansezi faci toti barbatii sa se indragosteasca. Astazi te priveam si te simteam calda, placuta, te simteam foarte aproape.

Iti scriu. N-am mai facut lucrul asta de cativa ani. Insa deja gandurile mi se aduna. Sunt ganduri care nu pot sa ti le impartasesc pentru ca mi-ai trasat clar linia de frontiera. Sa-mi asum riscul de a o trece? Mi-e teama ca dorinta nu e reciproca… Energia ta ma face asa de confuz…

Nu vreau sa te pierd insa nu stiu cum sa te castig…

Mood

Dachstein…

Dachstein, Austria, 3000 m. Senzatia de a fi desupra lumii, aproape de cer. Senzatia aerului de – 16 grade, rece dar in acelasi timp placut si curat. Senzatia razelor ultraviolete ce iti aprind incet, incet fata. Senzatia de jos in sus si apoi senzatia de sus in jos. Si in jur zapada, albastru si lumina.

Sunt departe de casa. Sunt departe de lucru. Sunt departe si de ce am lasat in urma. Acolo sus, locul acela imi alunga amintirile, le micsoreaza… Daca revenirea dupa o viata complicata ar fi in stransa legatura cu altitudinea la care urci pe munte, unora nu le va ajunge Everestul… Eu am cedat la 3000 m… Sunt fascinat.

Imagini color…

 
si in nuante…