Stradal

“Stai ca am fost la cafenea sa imi iau un cola ca altfel beau cafa pana ma doare stomacu, pai aurolacii si tanti cu paturile is numa faine de blog si din unirii is faine, poti lua aia cu tipa de pe geam si apoi ceva cu ce se vede de acolo de sus…” – imi spune cineva.

(dupa ce a citit ce am scris, se corecteaza: ” tipa de la geam” nu “de pe geam” ! 🙂 Nu modific. Sic!)

Ultima zi de iarna, prima zi de primavara. La noapte se va schimba ora, dormim mai putin. Mai putin??? In fiecare an stirile ne anunta ca la noapte vom dormi mai putin. Nu inteleg de ce. Pai eu tot la fel de mult o sa dorm. Ba nu, chiar mai mult ca sa fac in ciuda orei ce pleaca!

Prima zi din an cand ies la plimbare cu camasa scoasa din pantaloni, in semn de solidaritate cu cele 20 de grade de afara. Fiind cald in aer si gri pe jos, peisajul stradal ramane preponderent inchis pana la aparitia primelor frunze… Inca putin…


Cuvinte si blugi umezi

Iti scriu celei ce esti departe. Iti scriu pentru ca ascult Motorcycle Diaries, albumul ce-l ascultam ultima data cand ai plecat din tara. Atunci cand tu erai departe am simtit cum lucrurile nu vor mai fi la fel. Eram sigur ca intoarcerea ta nu va aduce nimic bun. Ultimele clipe petrecute impreuna m-au invatat ca lucrurile cele mai placute nu sunt si cele mai bune. Uitasem.

Ma bucura libertatea de acum desi mi-e dor de tine. Poate fiindca m-ai inteles mai bine ca oricine? Poate fiindca am fost eu? Poate fiindca am vorbit mult cand ai tacut fara sa plec urechea la strigatul tacerii tale? Chiar daca atunci cand doream sa ma luminezi ai stat cuminte, draperiile sa se ridice singure?

Mi-e ciuda. Mi-e ciuda ca ai ajuns adanc in sufletul meu, unde si cea mai mica adiere a rasuflarii tale ma tremura. Uneori de frig, alteori de cald. M-ai incalzit, m-ai inghetat, m-ai facut sa ard, m-ai lasat sa ma sting. Si totul merge mai departe… Mocnit.

Imi amintesc.

Sti tu demult, momentul nostru din trecut, intr-o vara pe banca? Moment in care caldura trupurilor a fost atat de puternica incat imbratisati, vopseaua blugilor tai a ramas pe pantalonii mei? Apoi am plecat amandoi, tu ravasita si eu murdar pe pantalonii pe care cromatica umeda vestea inceputul unor vremuri fierbinti si grele.

Ca si atuncea ma intreb si acum, unde se indreapta ele, vremurile?

Din cenusiul ochilor tai…

Din cenusiul ochilor tai am facut lumina si, incet, incet, te-am inconjurat cu caldura ei. La fel de incet te-ai lasat mangaiata de ea. La inceput firava, putin timida si parca nedescoperita. Doar degetele mainii tale erau ferme si hotarate, ca o insula intr-o mare de forme.

Un ultim acces la intimitate

Acum o luna ea era in oras si m-a sunat ca vine pe la 8. Mergea la o expozitie cu fetele. O sun inainte de opt dar nu-mi raspunde. Nu cred dar nu ma pot impotrivi.

Azi am inteles. E o alta expozitie, e inainte de 8 si ea e la mine, intr-un ultim acces la intimitate. Sta cu mine o ora si timpul trece atat de repede. Parca nu ar pleca, insa trebuie sa plece. Va suna El.