Influenta aviara in realitate

“Domle, ce faceti, unde sunteti?”
“Pai inainte de Sibiu”
“Aoleu, pe acolo ati luat-o? Pai nu stiti de aviara? Este zona in carantina, nu puteti trece si daca intrati nu mai iesiti de acolo!”
Aoleu, da. Cum de nu ma gandisem? Sa ma intorc nu era o varianta, asa ca zic:
“Dau si eu niste telefoane si merg mai departe, ma descurc cumva”
“Bine.”

Sun un prieten din Sibiu care suna un prieten tot din Sibiu care suna parintii din Fagaras. Aflu ca se poate trece, insa in viteza. Primesti un bilet la intrarea in localitate si fuga fuguta la iesire sa predai biletul, nu cumva sa expire timpul. Altfel te faci cu cazare in sat carantinat fara hotel de stat.

Apoi am vazut filtrele. Oamenii in alb isi faceau datoria… Murdari pe cur si “foarte” bine protejati dupa cum vedeti in imagini, li se falfaia de scula pe care o tineau in mana… Mare porcarie.

Revenind la soare

Mi-am amintit de ziua de sambata… Mi-am amintit cum un drum de 10 km se parcurge in 3 ore, cum soarele puternic nu poate opri fotografii din fotografiat si cum 7 persoane incap intr-o masina chiar si pe un drum de munte.

Ca-n bancu’ cu trabantu’… Cu trepiede cu tot…

Dupa soare vine ploaie

Incep cu aceste imagini povestea de a doua zi dimineata. Am fost trezit din visul frumos de la rasarit de tunetele ce se auzeau afara… Incepuse ploaia. Cuprins de bucuria si raceala ploii simultan, am iesit afara scafandru cu aparatul meu, pozand dealurile prin ploaie. Sticla obiectivului era plouata bine dar nu mi-am dat seama atunci. Un altfel de rasarit de data asta, timpul…

Filmul bate digitalul

Cum spuneam, Sirnea a fost ocupata de fotografi.

Este o dimineata superba de sambata. Ma felicit ca am venit. Mi-era teama ca va ploua, dupa prognoza CNN-ului insa este o vreme superba. Inca odata se confirma faptul ca prognoza la CNN este corecta doar pe dos.

Ora 5 dimineata. Domnul fotografu avea insomnie asa ca verifica blitzu, impreuna cu un ogarafgan ii ia pe Ionut si pe Razvan si purced la drum. Pe jos, evident, fiindca soferul doarme… Si asa pornim sa verificam daca Dumnezeu aprinde becurile la fel de frumos prin aceste locuri asa cum se povesteste si cum ne-au spus si altii din-naintea mea.

Se face incet lumina. Cu pasi umezi privesc in zare cum se aprind culorile si se lumineaza orizontul. Peisajul este atat de frumos incat ma descurajeaza. Imi vine sa las aparatul jos. Ma uit la ceilalti cum se pierd in trepiede si declansari si imi revin. Trebuie sa umplu cardul, imi spun, sa am si eu ce arata.

“Extraordinar” spune fotograful. Se uita spre mine. Nu pot sa spun insa nimic. A folosit singurul cuvant potrivit. Ma indrept din nou spre soare, declansez si ma uit la aparat. Supriza…

“Am ramas fara baterie” zic.
“Ghinion. Pai domnule, eu inainte sa plec la drum imi verific de doua ori echipamentul” zice fotograful.
“Eh, am rezerva!”. Si eu am rezerva intotdeauna incarcata. Asa ca iau rezerva, o pun in aparat si il pornesc. In secunda urmatoare inlemnesc.
“B*** p**, cum naiba rezerva mi-e descarcata!!” aproape ca tip de suparare.
“Domnule, ghinion” zice fotograful. Ii dau dreptate. Nu se face asta, tocmai la Sirnea, tocmai cu fotograful si tocmai cand soarele este atat de frumos in cadru.

Ma simt acum ca in filmul American Pie. Tipu’ e pe scena, trebuie sa cante ceva si nu poate, nu stie. Este complet blocat. Toata lumea se uita la el. Se va face de ras? Ma pregatesc si eu sa incasez rasetele cand imi amintesc… Pai am aparatul cu film! Imi indrept corpul, imi deschid privirea si o iau pe deal in sus, mormaind usor… da, da, filmul bate digitalul.


(de data aceasta jurnalul de blog are legatura cu realitatea)

@ (adica coada de maimuta)

– Auzi, nu-mi faci o poza? (el)
– Ba da, sigur.
– Zi-mi, cum sa stau, tu te pricepi mai bine.
– Pai, stai acolo, pe banca… e bine asa, acum uita-te la mine.
(declansez cateva cadre)
– Auzi, da’ imi trimiti si mie poza, da?
– Da, pe mail. Ai mail?
– Pai… (se gandeste putin) da. Am mail.
– Da-mi adresa. (imi caut in geanta mobilul)
– Scrie acolo, spune el. Cristoloban…
– Da… (scrisesem in telefon)
– Tezaur.
– Cum? (incercam sa par cat mai serios)
– Tezaur.
– Ok, si atat? Coada de maimuta?
– Atat, fara coada de maimuta. N-am coada de maimuta. Scrie si-ti raspund. Daca intri, o sa ma gasesti acolo. Sunt pe net.

Privind in urma

De ce atunci cand vrem sa mergem inainte ajungem sa privim tot mai des in urma, la momentele calde din trecut? Suntem in prezent, in lumina, iar trecutul este departe umbrit de frunzele copacilor. Si totusi nu vedem asta. Lumina ne orbeste, ne face sa inchidem ochii si sa lasam sufletul sa priveasca imaginile frumoase de odinioara. Pentru ca prezentul nu s-a instalat inca pe retina.

Oare de ce dragostea nu are ochelari de soare? De ce nu primeste timp pentru o noua instalare?

Necuvinte

Cineva mi-a reprosat ca nu mai scriu in ultima vreme… Am necuvinte si nu le rostesc. O lume intreaga de taceri pregatesc pentru un moment de cateva cuvinte… Nu stiu ce voi spune cand te voi vedea insa imi cunosc tacerea si e atat de povestitoare.

Nici gandul, nici gestul, nici picatura de sudoare de pe frunte nu cred ca o sa acopere cuvintele nerostite din atingerea privirilor. Ma intelegi, dincolo de perceptie sunt celelalte lucruri. Fatale, definitive. Cele ce nu pleaca asa repede si nici nu se instaleaza la prima atingere. Lucruri care nu le vrem dar tanjim dupa ele, lucruri care ne intaresc dar in acelasi timp ne fac sa suferim, lucruri care tin flacara aprinsa chiar daca focul arde dureros in palma.

Vreau sa te ating, desi m-as plictisi curand, dar fara sa o fac n-as sti ce-i plictiseala. Stiind apoi ce nu e bine sa se-ntample, as reveni din nou, mai bine a te-atinge.

A posti sau nu p(r)osti

Eh, incepusem eu blog-ul mai demult in ideea de a purta discutii pe marginea imaginilor. Un loc in care cei ce critica sa dea cu critica iar cei ce lauda sa se abtina (intotdeauna cei ce lauda se abtin). Blog-ul, cu imagini bune sau mai putin bune, incercari, cu texte, cu ne-texte. Asa cum sunt ele, fragede, numai bune de discutat sau demontat. Un experiment de comunicare, o gaselnita moderna pentru perfectionarea demersului fotografic.

M-am desumflat…

O imagine draga mie, un cadru de mai intr-o prelucrare tomnatica, o pun la bataia criticilor ce citesc blogul. E prelucrata? Da. Foarte da.

PS. Click-ul pe ea o face mai mare.