Insomnia's blog

July 5, 2007

Makarska

Alin Neamtu a scris acest mesaj la 12:57 am:

Se spune despre croaţi că sunt oameni reci şi închişi. Am simţit asta pe stradă, în trafic, în magazine. Anii de război i-au făcut mai reci. Le-au rămas în minte încă multe amintiri din războiul cu sârbii. Şi totuşi, dincolo de perdeaua exteriorului poţi descoperi cu surpriză o căldură sufletească unică. Cum spune şi gazda noastră “the serbs are the power, but we are the heart!”. Aşa mi-am început prima seară din centrul Dalmaţiei, în Makarska, Croaţia.

Ivan Opacak este proprietarul reşedinţei Mlinice. A locuit în Suedia şi vorbeşte engleza excelent. S-a întors după 6 ani şi a construit Mlinice cu mâinile sale, cu multă sudoare. Vorbeşte cu mândrie despre vila sa. Are şi de ce. Reşedinţa Mlinice este situată pe coama muntelui, la jumătatea distanţei dintre mare şi versant. Vila este înconjurată de o mică livadă de măslini şi străjuită de un cordon de pini. Priveliştea este superbă, poţi vedea întreaga staţiune, întinderea mării precum şi insulele Hvar şi Brač aflate în largul rivierei. Resedinţa are mai multe apartamente şi camere, amplasate pe două nivele. Unele camere au vedere la mare dar cele mai bune sunt cele fără vedere la mare fiindcă sunt cele mai răcoroase. La parterul vilei se află un excelent restaurant tradiţional, Konoba.

Ivan a avut multe femei în viaţa lui. A trăit cu fiecare mult timp şi a fost corect faţă de ele. Dar nu a avut noroc. Până nu a întâlnit-o pe Zora. La 46 de ani este din nou îndrăgostit şi se bucură de iubita lui ca un adolescent. Îi privesc cum stau împreuna la masa, se ţin de mână şi se sărută din când în când, el puţin sfios şi ea cu increderea femeii ce se simte iubită. Sunt tineri. Le spun asta. El îmi mulţumeste cu ochii veseli.

În călduroasele seri petrecute acolo Ivan ne-a povestit despre greutăţile turismului din zonă, despre neimplicarea autorităţilor, despre rudele sale din Hertegovina, despre dragoste şi despre război. Toate la un pahar de vin alb de Dalmaţia. Aş mai povesti de şedinţa foto nud cu Zora, însă mai bine mă opresc aici.

La parterul reşedinţei Mlinice funcţionează Konoba, un restaurant tradiţional decorat cu obiecte artizanale vechi şi mobilier din lemn masiv. Teo Granič, proprietarul restaurantului ne întâmpină cu zâmbetul pe buze. Ne-a pregătit cu o oră înainte peka, o mâncare tradiţională croată.

Teo a luptat în razboiul cu sârbii chiar în jurul Dubrovnik-ului. Zile în şir fără să doarmă, doar cu gloanţele şuierând deasupra capului, trăia clipele razboiului. Povesteşte cu lacrimi în ochi cum a dus în spate o femeie de 26 de ani rănită, nu mai puţin de trei kilometri. Încerca să o salveze. Vorbea cu ea tot timpul astfel încât au ajuns să se cunoască bine până la finalul drumului. Epuizat fizic, era fericit că a reuşit să ajungă cu ea la punctul medical, la un doctor. În sfârşit… şi ea în acel moment s-a stins. Povestea ne-a impresionat şi am rămas câteva clipe tăcuţi.

Teo se trage dintr-o familie de pescari. Îşi aminteşte cu tristeţe de copilăria lui, când tatăl îl trimitea la şcoală dimineaţa şi apoi la pescuit până noaptea târziu. A avut o copilărie grea. Dar acum familia Granič locuieşte într-o frumoasă vilă în Promajna, o localitate în apropiere de Makarska. Vila este modernă, cu două nivele, nou construită. Teo locuieste împreună cu soţia sa, Nataşa şi cu una dintre fetele lor. Nataşa este o femeie frumoasă. Are 42 de ani însă nu-i dai mai mult de 30. Ambii soţi sunt tineri, veseli şi îndrăgostiţi de viaţă. Şi de câinele lor, Bul. Teo are doi copii. Unul dintre ei a moştenit pasiunea pentru pescuit. La 16 ani, este cel mai tânăr pescar profesionist din toată riviera Makarska. Viaţa lui înseamnă marea. Dacă este vreme proastă şi nu poate ieşi în larg câteva zile, stă în casă şi este foarte abătut, spune Teo.

Makarska este o staţiune completă. Plaja se întinde pe mai mult de 2 km, în dreptul pădurilor de pini şi a stancilor. Atmosfera este idilică. Malul abrupt dezvăluie mici locuri în care se poate face plajă, protejate de privirile indiscrete. Zona muntoasă a Makarskă-i este rezervaţie naturală, parcul naţional Biokovo. La câţiva kilometri pe versant se ajunge la vârful Sveti Jure, situat la 1762 m deasupra mării. De sus se vede întreaga Croaţie. Localnicii spun că în zilele senine poti vedea chiar şi Italia. Privelistea este grandioasă, având în vedere cât de abrupt este muntele.

La două ore de mers cu maşina se află oraşul Dubrovnik. Supranumit Perla Adriaticii, acesta este un oraş cetate ce impresionează prin arhitectura şi măreţia sa. Oraşul a fost distrus de razboi şi reconstruit ulterior. Străjuit de ziduri înalte ce coboară până în mare, acesta este destinaţia favorită a turiştilor în sudul Dalmaţiei.

Se spune despre croaţi că sunt oameni reci şi închişi. Am avut poate noroc, dar am cunoscut opusul. Jiveli!