4 motive pentru a fotografia pe gratis

Un articol interesant a lui David Hobby’s vorbeste despre avantajele de a lucra pe gratis.

David Hobby’s – “Four Reasons to Consider Working for Free.

Sunt sigur ca fotografii profesionisti vor blama acest post. Cu atat mai mult cu cat existenta lor financiara depinde de fotografie. Un critic al acestei practici este si Vincent Laforet desi, ironic, acesta a realizat un proiect personal gratuit care i-a adus beneficii imense.

“(…)by the way: this is coming from the guy who shot a little film called “Reverie” and did it “for free.” Canon did not pay me – or fund anything. It was something that I did on my own. I spent my own money to fund the production – and reeped great professional benefit from it. It was a big win for me and my career – no question about it. (…)” (Vincent Laforet despre Reverie)

Intr-o lume din ce in ce mai virtualizata banul nu mai este singura moneda de schimb. Lumea se redefineste incet pentru a intelege si a accepta noile “monede”. O consecinta a acestor schimbari e faptul ca fotografi profesionisti “banosi” si-au alocat timp pentru a edita un blog si a lansa in proiecte de mare impact social. Totul pe GRATIS. Dar cu valoare imensa.

P.S. Atentie! David se refera la proiectele personale nu la faptul ca trebuie sa acceptati comenzi pe gratis. A accepta comenzi fara a avea un proiect cu care sa te identifici si la care sa-ti pastrezi drepturile de autor in eventualitatea unei vanzari te face o persoana de care profita altii. si asta e trist. Dupa cum spune si Dinu Lazar pe blogul sau:

“Domle, cum sta treaba: al de da poze pe daiboj – sa-i cada musacaua in cap, sa i se usuce pumatufu, sa ii moara aparatu` sis a se faca de ris, sa i se strice castravetele, sa il calce masina pe trotuar si sa ii ia foc transformatoru, sa cada cu liftu si sa se impiedice pe balcon. Am zis.” (Dinu Lazar despre ciumpalaci)

Peisajul meu

Dragi prieteni, odinioara cand simteam ca stresul umple o zi de munca fugeam repede pe dealurile Siriei la apus si atunci, in cateva minute, uitam de orice. Era o senzatie unica, incredibila. Acum cand simt ca stresul umple ziua de munca, vreau sa fug repede pe dealurile Siriei la apus. Trec pe acasa sa iau geanta foto.

Dar acasa uit de orice… E o senzatie unica, incredibila.

Cei ce inteleg stiu ca ma voi intoarce la peisaje. Dar nu singur. Sper si cu Sara.