January 6, 2008
Amintiri din copilărie…
Copilăria mi-am petrecut-o la ţară… Cu sunetul ultimului clopoţel eram deja nerăbdător să ajung la bunici, în satul Covăsînţ. Cred că anii de atunci m-au lăsat cu o dragoste mare de natură… Şi cum vă spuneam, verile le petreceam la Covăsînţ bălăcindu-mă în pârâul din faţa casei sau ducând caprele la păscut împreună cu Mircea pe dealuri, jucând fotbal cu baieţii în faţa casei lui Dorin. În iernile geroase mă plimbam cu sania pe aceaşi vale, pe aceaşi stradă, locuri de basm, aşa rămase la mine în amintire.
Acum mulţi ani bunicii au vândut casa şi s-au mutat la oraş iar eu nu am mai fost acolo decât o singură dată. Am ajuns într-o primăvară noroioasă. Nimic nu mai arăta ca în amintirile mele, satul era sufocat de case mari, adevărate palate neterminate ale romilor stabiliţi acolo. Strada mea era urâtă şi rece iar valea murdară asemeni unei scurgeri de periferie urbană.
De atunci n-am mai trecut prin sat.
Vineri a fost o zi superbă! Brumă, zăpadă, ceaţă şi soare, o zi curată şi geroasă, o zi ideală pentru fotograful împătimit de natură. Am ieşit devreme la pozat pe dealurile din jurul Aradului. Pe drumul de întoarcere, drum ce trece prin sat, ceva m-a făcut să mă opresc. Am trecut din nou pe strada mea şi iat-o! Acoperită de zapadă strada era frumoasă şi luminoasă ca albul de basm al iernilor de demult. Dintr-o dată amintirile au renăscut vii în sufletul meu.
Bucuros nevoie mare şi anunţat gălăgios de câinii vecinilor de prin curţi, am început să fotografiez locurile. Nu i-am bagat în seamă. La un moment dat însă cineva mă strigă. Mă întorc. Două doamne de vârstă mijlocie, bine îmbracate, treceau podul peste vale îndreptându-se spre mine.
- Bună ziua!
- Bună! Ce faceţi, filmaţi?
- Nu! Doar fac poze aici pe stradă! Este aşa o zi frumoasă şi satul e frumos!
- Da sunteţi neamţ? mă întreabă una. Numele meu de familie este Neamţu aşa că am zâmbit. Probabil credeau că sunt român plecat în Germania…
- Nu nu sunt neamţ…
- Da sunteţi de pe aici? doamnele deschise şi cu chef de vorbă, aşa că, după un moment de ezitare, le spun:
- Da. Sunt de aici. Am copilărit în casa aia. Sunt băiatul lui Neamţu.
- A, da, ne amintim de domnul şi doamna Neamţu. Oameni cu stare. Au plecat la oraş, demult.
- Da, au plecat, s-au mutat cu părinţii mei ca să le fie mai aproape.
M-am bucurat că bunicii mei au rămas cunoscuţi în sat după atâta vreme şi că am cunoscut pe doamnele astea de treabă. Le zâmbesc. Îmi zâmbesc şi ele înapoi şi una zice:
- Auzi, da n-ai să ne dai ceva bani? Să cumpărăm şi noi de mâncare la copii???!!!
Le-am dat. Într-un veritabil reset la concret, blocat complet de replica lor.
So keres, Europa?
Categorie: Jurnal
10 Comentarii
January 7th, 2008 at 2:56 am
“doua doamne bine imbracate” cereau bani! pai nush ce te miri, nu tre’ sa traiasca si ele si mai bine?
January 7th, 2008 at 8:48 pm
Auzi dă-mi și mie niște bani
Mă îmbrac bine să știi =))
January 7th, 2008 at 9:25 pm
bine ma, hai in sat la buna-mea si iti dau!
January 7th, 2008 at 11:15 pm
…
January 9th, 2008 at 11:35 pm
Alin, pls check the mail…Andreea. Sper sa apari cat mai curand…
January 10th, 2008 at 8:12 pm
…eu faceam “baraj” din mai stiu eu ce, in paraul din fata casei bunicilor, ca sa fie apa mai adanca, sa ne putem balaci calumea…
January 14th, 2008 at 9:50 pm
@andreea: done
@cecilia: da, era misto barajul, il faceam si noi. uneori veneau tiganii de sus si-l stricau dar era simplu de refacut.
January 16th, 2008 at 10:51 am
love this entry…
January 17th, 2008 at 5:43 pm
reusite fotografii !numai bine
February 19th, 2012 at 9:21 pm
am avut un sat frumos si curat. Intradevar “palatele”sunt groaznice. Din fericire amintirile nu pot sa n-i le ia nimeni. Minunate fotografii.