Portret de cioban cu radio. Radioul se poarta la gat. Dealurile Siriei, ianuarie 2008.
Amintiri din copilarie…
Copilaria mi-am petrecut-o la tara… Cu sunetul ultimului clopotel eram deja nerabdator sa ajung la bunici, in satul Covasint. Cred ca anii de atunci m-au lasat cu o dragoste mare de natura… Si cum va spuneam, verile le petreceam la Covasint balacindu-ma in paraul din fata casei sau ducand caprele la pascut impreuna cu Mircea pe dealuri, jucand fotbal cu baietii in fata casei lui Dorin. In iernile geroase ma plimbam cu sania pe aceasi vale, pe aceasi strada, locuri de basm, asa ramase la mine in amintire.
Acum multi ani bunicii au vandut casa si s-au mutat la oras iar eu nu am mai fost acolo decat o singura data. Am ajuns intr-o primavara noroioasa. Nimic nu mai arata ca in amintirile mele, satul era sufocat de case mari, adevarate palate neterminate ale romilor stabiliti acolo. Strada mea era urata si rece iar valea murdara asemeni unei scurgeri de periferie urbana.
De atunci n-am mai trecut prin sat.
Vineri a fost o zi superba! Bruma, zapada, ceata si soare, o zi curata si geroasa, o zi ideala pentru fotograful impatimit de natura. Am iesit devreme la pozat pe dealurile din jurul Aradului. Pe drumul de intoarcere, drum ce trece prin sat, ceva m-a facut sa ma opresc. Am trecut din nou pe strada mea si iat-o! Acoperita de zapada strada era frumoasa si luminoasa ca albul de basm al iernilor de demult. Dintr-o data amintirile au renascut vii in sufletul meu.
Bucuros nevoie mare si anuntat galagios de cainii vecinilor de prin curti, am inceput sa fotografiez locurile. Nu i-am bagat in seama. La un moment dat insa cineva ma striga. Ma intorc. Doua doamne de varsta mijlocie, bine imbracate, treceau podul peste vale indreptandu-se spre mine.
– Buna ziua!
– Buna! Ce faceti, filmati?
– Nu! Doar fac poze aici pe strada! Este asa o zi frumoasa si satul e frumos!
– Da sunteti neamt? ma intreaba una. Numele meu de familie este Neamtu asa ca am zambit. Probabil credeau ca sunt roman plecat in Germania…
– Nu nu sunt neamt…
– Da sunteti de pe aici? doamnele deschise si cu chef de vorba, asa ca, dupa un moment de ezitare, le spun:
– Da. Sunt de aici. Am copilarit in casa aia. Sunt baiatul lui Neamtu.
– A, da, ne amintim de domnul si doamna Neamtu. Oameni cu stare. Au plecat la oras, demult.
– Da, au plecat, s-au mutat cu parintii mei ca sa le fie mai aproape.
M-am bucurat ca bunicii mei au ramas cunoscuti in sat dupa atata vreme si ca am cunoscut pe doamnele astea de treaba. Le zambesc. Imi zambesc si ele inapoi si una zice:
– Auzi, da n-ai sa ne dai ceva bani? Sa cumparam si noi de mancare la copii???!!!
Le-am dat. Intr-un veritabil reset la concret, blocat complet de replica lor.
So keres, Europa?
Cu oaia la muls, ma!
Citim din instructiuni:
Se ia una bucata oaie de muls. Se cheama un prieten sa ia alta bucata oaie, “secondary”, la deruta. Sa le zapacim sa nu stie niciuna care va fi mulsa! Se ia pozitia sezand pe bancuta. Se cheama una bucata trupa eterogena de 12 (twelve) fotografi cu accesorii. Cele mai multe de tipul tele. Se trage de tot ce se poate. De ????, de declansator, de timp.
Sa ne ierte prietenii nostri din comunitate (UE) daca ne mai permitem sa umblam cu mana la ????. Care este. Multumim modelelor si va asiguram ca nici un animal nu a fost ranit in timpul fotografierilor.
Apropiata uniune ne va face sa cerem oilor fisa postului iar ciobanilor ISO 9001. Pana atunci va apare poate o boala noua care le va lovi si pe ele, oile (vacile au deja, pasarile asemenea) si vom avea in toamna eutanasieri in masa pana cand nu va mai ramAne picior de animal autohton pe plaiurile mioritice. In afara de “nu spui cine, persoane importante” dar aia au deja imunitate.
E rau in a face importuri de animale? Ca de la anul nu se vor mai numi asa. Ca intram in iuniune. Si poate atunci se va purta albastru la aviara.
(jurnalul este fictiv, orice asemanare cu realitatea este trista)
Upgrade: cioban
L-am intalnit din nou. Si-a cerut scuze ca a vrut sa-mi taie cauciucurile, era doar stresat de turisti… Imi spune ca unii i-au calarit caii, tatal unei fete a pus-o pe fata sub vaca sa suga de la uger in timp ce el facea poze (vaca s-a speriat si era sa loveasca fetita), Nu stie cum sa mai aiba grija de animale. Un cal costa doua zeci de milioane. Intr-o zi altcineva a turnat apa rece pe botul calului…
Are casa mare la poalele dealului, langa neamtu’ ce a cumparat teren sa-si faca vila. Are si doi caini rai da’ nu-i lasa liberi. Nu bea de 15 ani, bautura nu e pentru el. Fumeaza mult si tuseste aspru. Nevasta-sa e jos, se ocupa de curte si de copii. E o femeie frumoasa.
Luna asta a trebuit sa-si puna cip-uri la cai. Stie el cum e cu tehnica, doar a lucrat cativa ani prin Europa. Imi zice… ai CASCO, n-ai treaba…
Poveste de aprilie
Domnisoara a venit pentru prima data pe dealuri, jos in vale sunt inundatii iar cainele satului se pregateste sa alerge oile ciobanului. Ciobanul urla sa ne tinem cainele acasa si sa nu ne batem joc de oile lui, sa ne calmam ca altfel ne taie cauciucurile… Nici macar nu era cainele nostru, a urcat cu noi doar. A si plecat mai devreme, spre norocul nostru si al cauciucurilor. Dupa 3 ore coboram in vale si acolo este ciobanul, ne asteapta langa masina.
“A tau ii cainele?”
“Nu, nu-i al meu, e de pe aici din sat.”
“M-am gandit eu, da’ am vrut sa te-ntreb, sa nu-ti tai cauciucurile degeaba. Ca ti le taiam, si nu veneai dupa mine. Veneai?”
“Veneam.”
“Nu veneai! Nu singur. Veneai cu gaia.”
“Ihi. Cu gaia.”
Simpatic cioban, la urmatoarea iesire o sa-i propun un “suting”. Avea bicicleta si doar doi dinti in gura…