Incepe un drum oricat de prost si fa-l repede apoi avanseaza ca urmatorul sa-ti astupe gropile si sa-ti repare greselile.
Tie, tovarase de drum, iti spun…
Tie, tovarase de drum, iti spun ca nu toti pasii suna la fel, nici un bocanc nu seamana cu celalalt si ultimul lucru care ar trebui sa critici pe cei care iti sunt alaturi.
Prieteniile vechi
Prieteniile vechi sunt speciale. Brazdate de timp, ele se arata uneori fulminante, alteori disparute. Se regasesc in momente de fericire dar cel mai mult in momente dificile, de rascruce. Sunt acolo si nu pleaca, indiferent de timp sau de mediu. Infloresc periodic, ca florile, dar si pierd frunze, se vestejesc. Se refac din nou. Se invechesc ca vinul si devin mai bune, mai fine, mai selecte.
Sunt rare. Unii au cateva, altii una si altii deloc. Unii nu le cunosc si tanjesc dupa ele iar altii nu cred ca exista. De altfel e si greu sa crezi in ceva ce isi neaga propria existenta ca sa erupa fulminant in tot imprejuru-i.
Daca le avem poate uneori facem pentru ele prea putin, alteori ne sacrificam dincolo de limita suportabilitatii. Timpul ne regaseste in diverse ipostaze. Invariabil insa: impreuna.
(jurnalul de blog este, hmm… fictiv?)
Privind in urma
De ce atunci cand vrem sa mergem inainte ajungem sa privim tot mai des in urma, la momentele calde din trecut? Suntem in prezent, in lumina, iar trecutul este departe umbrit de frunzele copacilor. Si totusi nu vedem asta. Lumina ne orbeste, ne face sa inchidem ochii si sa lasam sufletul sa priveasca imaginile frumoase de odinioara. Pentru ca prezentul nu s-a instalat inca pe retina.
Oare de ce dragostea nu are ochelari de soare? De ce nu primeste timp pentru o noua instalare?
Cuvinte si blugi umezi
Iti scriu celei ce esti departe. Iti scriu pentru ca ascult Motorcycle Diaries, albumul ce-l ascultam ultima data cand ai plecat din tara. Atunci cand tu erai departe am simtit cum lucrurile nu vor mai fi la fel. Eram sigur ca intoarcerea ta nu va aduce nimic bun. Ultimele clipe petrecute impreuna m-au invatat ca lucrurile cele mai placute nu sunt si cele mai bune. Uitasem.
Ma bucura libertatea de acum desi mi-e dor de tine. Poate fiindca m-ai inteles mai bine ca oricine? Poate fiindca am fost eu? Poate fiindca am vorbit mult cand ai tacut fara sa plec urechea la strigatul tacerii tale? Chiar daca atunci cand doream sa ma luminezi ai stat cuminte, draperiile sa se ridice singure?
Mi-e ciuda. Mi-e ciuda ca ai ajuns adanc in sufletul meu, unde si cea mai mica adiere a rasuflarii tale ma tremura. Uneori de frig, alteori de cald. M-ai incalzit, m-ai inghetat, m-ai facut sa ard, m-ai lasat sa ma sting. Si totul merge mai departe… Mocnit.
Imi amintesc.
Sti tu demult, momentul nostru din trecut, intr-o vara pe banca? Moment in care caldura trupurilor a fost atat de puternica incat imbratisati, vopseaua blugilor tai a ramas pe pantalonii mei? Apoi am plecat amandoi, tu ravasita si eu murdar pe pantalonii pe care cromatica umeda vestea inceputul unor vremuri fierbinti si grele.
Ca si atuncea ma intreb si acum, unde se indreapta ele, vremurile?