Sunt fotografii la care odata facute nu mai intervin asupra lor. Imi plac si acum la fel ca-n prima zi. Sunt altele in schimb la care revin de mai multe ori de-a lungul timpului pentru a le nuanta prin prelucrare. Acestea din urma nu mi se par complete, nu redau starea momentului. Convins ca starea exista in ele dar nu se dezvaluie (de cele mai multe ori din cauza slabiciunii tehnice a aparatului sau chiar a fotografului) revin periodic asupra lor, le prelucrez, le mai prelucrez o data… Fotografia devine completa doar atunci cand reuseste sa transmita starea momentului initial, starea declansarii.

Timpul trece si ma foto-maturizez. Modul in care vad fotografia se schimba. Revin la imaginile de demult cu ochii de acum si de fiecare data cand fac acest lucru (imi rezerv duminica dimineata pentru acest proces) reusesc sa imprastii “rugina” de pe unele dintre ele si sa le prelucrez cum imi doresc. In cateva minute doar…

Este aceasta o consecinta a maturizarii mele ca fotograf sau doar a faptului ca duminica dimineata sunt foarte odihnit?

🙂

click pe imagine

Apus pe Bega, mai 2005. Remastered februarie 2008.