Drumuri spre lumina
As vrea sa spun ca am iesit, am pozat, am lucrat ore in sir la imagini nestiind ce sa aleg. In aceasta frumoasa iarna. Adevarul este ca sunt obosit, vremea nu ma indeamna la pozat, visul meu de vara e din ce in ce mai departe si eu postez aceste imagini pentru Serban fiindca amaratul de yahoo nu vrea sa faca photo sharing. Poate va ninge mai mult si pe aici… Cam asa arata iarna in jurul Aradului.
O iesire de dezmortire. Un Mures foarte linistit si curat. In dimineata Craciunului, dupa un ajun prelungit. Un calm foarte potrivit pentru o zi de Craciun. Parca totul sta in loc, chiar si Muresul.
Am impresia tot mai mult că sexul este la fel, indiferent că ai o relație stabilă sau nu. După un timp monotonia acestor stări de agregare sentimementală devine identică. Intr-o relație stabilă timpul rărește momentele de intimitate. Există totuși scântei aduse de o ceartă, de o despărțire temporară, care reaprind periodic flacăra, dând cuplului o perioada de pasiune asemeni începuturilor. După care lucrurile se liniștesc din nou.
Când ești singur scenariul se aseamană. Relații fulminante de cateva săptămâni urmate de pauze de luni… Și din nou.
Poate singurele momente de adevarată ardoare sunt începuturile… Și atunci, putem trăi numai din începuturi? Sau există ceva dincolo de rutină? Ceva mai mult decat banala plictiseală și rutina lucrului de zi cu zi. Cred că suntem condamnați la schimbare. Suntem fortați de ea când suntem singuri iar într-o relație rămâne monotonia ce rupe inimile. E mai ușor să rupi relații decât să rămâi acolo și să le schimbi în sine.
Trebuie să fim incurajați spre experiențe.
Ma uit pe alte site-uri de fotografie si parca nu-mi gasesc locul. Vad atatea imagini reusite incat incep sa ma indoiesc daca sunt pe drumul cel bun. Consider fotografia un demers personal in care frumusetea este data si de procesul fotografierii, nu numai de rezultatul final. Trebuie sa ma bucur in primul rand de experienta.
Am fost pana in Retezat, o fuga scurta pentru a cunoaste locul. Priveam cu admiratie in jur iar totul era atat de frumos incat mi-au luat minute bune sa ies din contemplare si sa pornesc aparatul. Eram aproape sigur ca nu voi reusi sa suprind aceasta frumusete.
Vineri bruma… Sambata ceata… Nimic nu prevestea o duminica plina de soare pe deal, la pasunat. Profit de lumina si pornesc spre dealurile de la siria. Ajung sus. Caprele se lasa greu pozate (se misca in permanenta in iarba si e greu sa le urmaresc). Sunt preocupate sa guste ultimul fir de iarba dulce inainte de inghet. Caprarul hmm… s-a mai vazut pozat. Cu cateva saptamani in urma. Cred ca m-a recunoscut, desi nu spune nimic. Suntem la 30 pasi distanta si ma evita. Doar aparent. Pentru ca, de fiecare data cand indrept aparatul spre el, ia pozitia de poza.
Baiatul cu caii e din Maramures. Caii mari nu-s ai lui, doar are grija de ei. Cei mici insa sunt ai lui si e mandru de ei. Are un grajd la poalele dealului, ultima strada din sat. Poarta rosie – spune – ca sa stiu unde sa-l gasesc. Sa-i duc pozele.
Se asterne apusul. Pornesc spre casa, dupa un ultim weekend de toamna.
De dimineata m-am trezit si am pornit la o scurta inviorare prin poze! Astazi ceata… si ce ceata! Mai intai cu soare. Apoi soarele a disparut si s-a lasat un frig puternic. Schimbari rapide de vreme in numai cateva ore. Declansam cateva minute si apoi intram in masina sa-mi incalzesc mainile…
