Drumuri spre lumina
Incep cu aceste imagini povestea de a doua zi dimineata. Am fost trezit din visul frumos de la rasarit de tunetele ce se auzeau afara… Incepuse ploaia. Cuprins de bucuria si raceala ploii simultan, am iesit afara scafandru cu aparatul meu, pozand dealurile prin ploaie. Sticla obiectivului era plouata bine dar nu mi-am dat seama atunci. Un altfel de rasarit de data asta, timpul…
Raman asadar cu filmul si pozez in continuare. Aparatul pe film nu are afisaj de control cum are digitalul. Nu stiu ce va iesi. Pot doar sa presupun, sa astept si sa visez la cum vor iesi cadrele.
Eu am visat putin cum vor iesi diapozitivele din aparatul pe film si am vazut asta:
(de data aceasta jurnalul de blog are legatura cu realitatea)
Cum spuneam, Sirnea a fost ocupata de fotografi.
Este o dimineata superba de sambata. Ma felicit ca am venit. Mi-era teama ca va ploua, dupa prognoza CNN-ului insa este o vreme superba. Inca odata se confirma faptul ca prognoza la CNN este corecta doar pe dos.
Ora 5 dimineata. Domnul fotografu avea insomnie asa ca verifica blitzu, impreuna cu un ogarafgan ii ia pe Ionut si pe Razvan si purced la drum. Pe jos, evident, fiindca soferul doarme… Si asa pornim sa verificam daca Dumnezeu aprinde becurile la fel de frumos prin aceste locuri asa cum se povesteste si cum ne-au spus si altii din-naintea mea.
Se face incet lumina. Cu pasi umezi privesc in zare cum se aprind culorile si se lumineaza orizontul. Peisajul este atat de frumos incat ma descurajeaza. Imi vine sa las aparatul jos. Ma uit la ceilalti cum se pierd in trepiede si declansari si imi revin. Trebuie sa umplu cardul, imi spun, sa am si eu ce arata.
“Extraordinar” spune fotograful. Se uita spre mine. Nu pot sa spun insa nimic. A folosit singurul cuvant potrivit. Ma indrept din nou spre soare, declansez si ma uit la aparat. Supriza…
“Am ramas fara baterie” zic.
“Ghinion. Pai domnule, eu inainte sa plec la drum imi verific de doua ori echipamentul” zice fotograful.
“Eh, am rezerva!”. Si eu am rezerva intotdeauna incarcata. Asa ca iau rezerva, o pun in aparat si il pornesc. In secunda urmatoare inlemnesc.
“B*** p**, cum naiba rezerva mi-e descarcata!!” aproape ca tip de suparare.
“Domnule, ghinion” zice fotograful. Ii dau dreptate. Nu se face asta, tocmai la Sirnea, tocmai cu fotograful si tocmai cand soarele este atat de frumos in cadru.
Ma simt acum ca in filmul American Pie. Tipu’ e pe scena, trebuie sa cante ceva si nu poate, nu stie. Este complet blocat. Toata lumea se uita la el. Se va face de ras? Ma pregatesc si eu sa incasez rasetele cand imi amintesc… Pai am aparatul cu film! Imi indrept corpul, imi deschid privirea si o iau pe deal in sus, mormaind usor… da, da, filmul bate digitalul.
Apus pe camp, maci si un deltaplan.
– Auzi, nu-mi faci o poza? (el)
– Ba da, sigur.
– Zi-mi, cum sa stau, tu te pricepi mai bine.
– Pai, stai acolo, pe banca… e bine asa, acum uita-te la mine.
(declansez cateva cadre)
– Auzi, da’ imi trimiti si mie poza, da?
– Da, pe mail. Ai mail?
– Pai… (se gandeste putin) da. Am mail.
– Da-mi adresa. (imi caut in geanta mobilul)
– Scrie acolo, spune el. Cristoloban…
– Da… (scrisesem in telefon)
– Tezaur.
– Cum? (incercam sa par cat mai serios)
– Tezaur.
– Ok, si atat? Coada de maimuta?
– Atat, fara coada de maimuta. N-am coada de maimuta. Scrie si-ti raspund. Daca intri, o sa ma gasesti acolo. Sunt pe net.
De ce atunci cand vrem sa mergem inainte ajungem sa privim tot mai des in urma, la momentele calde din trecut? Suntem in prezent, in lumina, iar trecutul este departe umbrit de frunzele copacilor. Si totusi nu vedem asta. Lumina ne orbeste, ne face sa inchidem ochii si sa lasam sufletul sa priveasca imaginile frumoase de odinioara. Pentru ca prezentul nu s-a instalat inca pe retina.
Oare de ce dragostea nu are ochelari de soare? De ce nu primeste timp pentru o noua instalare?
