Porcul din cocină, tras de urechi și ținut de coadă se scoate afară. Guițatul porcului nu împiedică patru persoane, cu un cârlig special, să îl întoarcă pe spate și să-l țină strâns. Cuțitul se introduce în gât cu o mișcare rapidă și cu cât mai puține gânduri în minte. Sacrificarea în acest fel, deși barbară și condamnată de UE, este necesară fiindcă în acest fel sângele iese repede din corp și nu rămâne în măruntaiele porcului să le strice gustul.

Porcul este urcat în mașină. Reușită doar din a două încercare, porcul fiind scăpat pe jos prima dată de cei patru voinici. El este transportat acasă la sătenii care-l vor tranșa. În continuare acesta este pârjolit bine cu ajutorul unei butelii cu gaz. Butelia se ține în permanentă în apă caldă pentru că presiunea gazului să nu scadă odată cu răcirea buteliei. Pielea și părul ars se îndepărtează cu ajutorul unui cuțit. Porcul se spală cu peria și cu apă caldă.

Există obiceiul de a ridica porcul pe cârlige pentru a fi tăiat mai ușor. Tăierea în două bucăți se face cu ajutorul unui fierăstrău care despică porcul în două prin mijlocul coloanei vertebrale. Măcelarul mi-a spus că e mai greu să tai porcul pe masă, cu barda. După ce se încheie „diviziunea” porcului, acesta este pregătit pentru tranșare. Se începe de la cap. Una din bunătățile porcului, șoricul, se mănâncă proaspăt, cu multă sare.

Tăierea porcului era considerată o sărbătoare care aduna în trecut multă lume înaintea Crăciunului. În prezent, mai ales în jurul marilor orașe, deși tăierea porcului se face încă după mijloacele și tehnicile tradiționale, aceasta și-a piedut mult din aerul festiv.